Alege demnitatea, un proiect adresat tuturor femeilor discriminate

Discriminarea este prezenta in numeroase domenii, dar exista anumite persoane care sunt victime ale discriminarii mai mult decat altele.
Minoritățile etnice, persoanele cu dizabilitati, femeile, dar si altii fac parte dintre persoanele ce au parte de un comportament diferit din partea oamenilor, multe dintre acestea suferind multiple forme de discriminare si abuz, ajungandu-se din nefericire chiar la forme repetate de violenta, din nefericire în mediu familial care ar trebui sa fie unul securizant.
Din nefericire, persoanele care sunt victime ale violentei domestice sunt reprezentate in mod majoritar de femei, acestea fiind expuse unui risc mai mare de violenta de gen decat barbatii.
Violenta in familie este o forma de violenta de gen ce are implicatii la toate nivelurile sistemelor de protectie, suport, prevenire si combatere concepute in fiecare tara ce acorda atentie acestei probleme sociale. Totodata violenta impotriva femeilor reprezinta o incalcare a drepturilor omului, reprezentand una dintre cele mai frecvente forme de violenta, care este prezenta peste tot in lume, indiferent de timp sau spatiu economic, socio-cultural, politic si altele.

Violenta este o forma de abuz si exista peste tot in lume, aceasta este o problemă globala, fie ca vorbim de violenta tinerilor impotriva batranilor, violenta de gen sau violenta impotriva grupurilor discriminate.
Un proiect ce are ca obiectiv sprijinirea victimelor din grupurile discriminate se numeste “Alege demnitatea”, si presupune servicii integrate de sprijin pentru victimele violentei in familie si persoanelor cu dizabilitati.
Proiectul este dezvoltat de Fundatia Pretuieste Viata, Fundatia Estuar, Asociatia Telefonul Copilului, si de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – Sector 6 unul dintre cei mai activi sustinatori ai proiectului fiind doamna Gabriela Schmutzer, director general adjunct al DGASPC Sector 6.
Circa 450 de femei si aproximativ 200 de persoane cu dizabilitati sunt ajutate in cadrul acestui proiect sa participe la viata economica si sociala prin activitati specifice. Scopul proiectului consta in imbunatatirea si facilitarea accesului la servicii sociale integrate a victimelor violentei in familie, dar si a persoanelor cu dizabilitati.
Proiectul este cofinantat de Fondul Social European si vizeaza desfasurarea mai multor cursuri de formare profesionala in sectorul 6, dar si in alte judete din tara cu scopul reintegrarii sociale a persoanelor din grupul tinta.
Astfel, in sectorul 6 sunt desfasurate cursuri de lucrator in comert, agent vanzari, casier, vanzator, functionar informatii clienti sau cursuri pentru a invata cum trebuie utilizat calculatorul. Cursurile din cadrul proiectului Alege Demnitatea sunt desfasurate si in Cluj, Giurgiu si Ploiesti.
Pana acum, peste 350 de femei, victime ale violentei in familie, au urmat activitatile din cadrul proiectului, reprezentate din cursuri de lucrator in comert, servicii de consiliere psihologica, psihiatrica, vocationala si sociala. De asemenea, aproape 80 de persoane cu dizabilitati au participat la aceste activitati.
Doamna Gabriela Schmutzer, director general adjunct al DGASPC sector 6, considera ca “atitudinea fata de femei este inca puternic influentata de rolul traditional pe care familia i-l confera , fapt care se reflecta atat in viata de zi cu zi, in familie, in societate, cat si in participarea pe piata fortei de munca. Conform studiilor, femeile au inca un grad scazut de ocupare pe piata muncii si se confrunta cu situatii de discriminare atat in viata sociala per ansamblu, cat si la angajare, acesta situatie favorizand comportamentele de violenta familiala. Din pacate, in Romania sunt inca foarte multe femei abuzate zilnic, care nu pot iesi din situatiile grave pe care le traiesc, neavand sanse egale pe piata muncii, fiind fortate sa ramana pe termen lung alaturi de abuzator, pe tremen lung existand efecte grave atat asupra lor , cat si asupra copiilor. Tocmai de aceea, proiectul “Alege demnitatea!” pune la dispozitia acestora un set complet de servicii si suport care sa ofere persoanelor/femeilor abuzate sansa unei vieti normale, demne ”.
Daca vreti sa beneficiati de activitatile din cadrul proiectului Alege Demnitatea , puteti accesa aici site-ul dedicat acestui proiect alegedemnitatea.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *