Chilipir! – produse ieftine la amanet de electronice

Zi cu ghinion. Telefonul soţiei era pe masă şi un eveniment nefericit l-a făcut să se dezintegreze. Nu pot acuza în astfel de situaţii nici gravitaţia, nici fata cea mare care, în viteză l-a făcut să zboare de pe masă. A fost doar ghinion. Şi pentru a rezolva rapid problema, am cautat o soluţie de înlocuire. Şi am găsit-o.

Este sigur să cumpăr de la un amanet de electronice?

amanet electroniceCa şi în orice altceva în viaţă, e greu prima oară. Neîncrederea, lipsa de informaţii, pot înseamna un NU categoric acceptării acestei variante de achiziţii. Cunosc oameni care nu vor să cumpere decât produse noi pentru că se simt bine fiind primul posesor. Însa modelul de consum actual al societăţii noastre face posibilă circulaţia produselor între diverşi posesori. Şi amanetul de electronice este doar un intermediar între aceşti posesori. Un intermediar serios aş zice.
Argumentele mele în acest sens sunt două:

  • un amanet de electronice serios nu îmi va vinde un produs fără certificat de garanţie. Nu îşi permite să-şi bată joc de propria imagine. Câştigă momentan o mână de bani, dar pe termen mediu are de pierdut enorm la capitolul imagine.
  • un amanet de electronice nu-şi permite să primească în gaj produse contrafacute. Nu poţi da bani cu ochii închişi pe produse false, ştiind că astfel poţi pierde uşor acei bani. Prin urmare, un amanet de electronice înainte de a primi un produs ca şi garanţie, îl va verifica cu mare atenţie. Acest aspect trebuie tratat cu mare atenţie de un viitor posesor. Deoarece această muncă atentă de selectare a produselor originale de cele contrafăcute necesită mult timp atunci când un posibil client caută pe siteuri de licitaţii un anumit produs. Casa de amanet de electronice face această muncă în mod implicit pentru a putea vinde ulterior, dacă e cazul acel produs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *